Comisia Europeană, împreună cu Ucraina, Republica Moldova, România şi SUA, inaugurează joi punctul renovat de trecere a frontierei dintre Ucraina şi Republica Moldova de la Reni, Ucraina. În cadrul iniţiativei privind culoarele solidarităţii, Comisia Europeană a sprijinit lucrările la acest punct de trecere a frontierei pentru a permite o mai mare fluiditate a traficului la frontieră, precum şi o mai bună conectivitate între Ucraina, Republica Moldova şi România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit comunicatului de presă al Comisiei Europene, controalele comune la frontierele dintre Ucraina şi Republica Moldova vor accelera procesul de trecere a frontierei în ambele direcţii, permiţând ca mărfurile transportate pe cale rutieră să ajungă mai rapid la destinaţie.

În plus, UE a alocat până la 11 milioane euro pentru alte lucrări substanţiale de renovare şi pentru posibila extindere a punctului de trecere a frontierei, precum şi pentru dezvoltarea altor infrastructuri de frontieră prioritare. Inaugurarea are loc în contextul discuţiilor periodice dintre UE, Ucraina, Republica Moldova, România şi SUA cu privire la îmbunătăţirea în continuare a eficienţei coridorului Dunării pentru nevoile actuale şi viitoare.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

„De la înfiinţarea culoarelor de solidaritate în luna mai 2022, coridorul Dunării a fost un excelent exemplu de cooperare strânsă între Ucraina, Republica Moldova şi România – cea mai mare parte a mărfurilor care ies din şi intră în Ucraina au folosit acest coridor în ultimii doi ani, costurile logistice fiind comparabile cu cele pentru ruta Mării Negre. Cu sprijinul nostru, punctul îmbunătăţit de trecere a frontierei dintre Ucraina şi Moldova de la Reni, inaugurat astăzi, va reduce şi mai mult timpul de aşteptare la frontieră şi, astfel, va spori atractivitatea acestei rute”, a afirmat Adina Vălean, comisarul pentru transporturi, conform sursei citate.

Până în prezent, culoarele de solidaritate au permis Ucrainei să exporte peste 136 de milioane de tone de mărfuri, inclusiv, de exemplu, cereale, minereuri şi oţel, şi să importe peste 52 de milioane de tone de mărfuri de care are nevoie. Culoarele de solidaritate au generat venituri de aproximativ 50 de miliarde EUR pentru economia Ucrainei şi au permis importul în Ucraina de bunuri din UE în valoare de aproximativ 107 miliarde euro. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.